Azi am comandat o pizza. Nu pot să spun că îl „cunoșteam” pe respectivul curier, deși a mai sunat la ușa mea de câteva ori. Ei bine, omul acesta a produs un efect asupra mea: m-a lăsat, ca stare de spirit, un pic mai sus față de cum m-a găsit (ah, expresia „to lift one’s … Continuă lectura De la un livrator de pizza la „Anii urii”
Personale
Dostoievski, Crimă și pedeapsă: „Ticălosul de om se obișnuiește cu toate”. Sau…???
Ca pentru majoritatea oamenilor (las loc și de oareșce excepții, că cine știe), anul 2020 a fost, din punct de vedere mental, ca o întindere prelungă – și prelungită! – de arc. M-am trezit peste noapte „legată” de calculator (legați de fapt, dar să vorbesc aici doar în numele meu) pe cel puțin două fronturi … Continuă lectura Dostoievski, Crimă și pedeapsă: „Ticălosul de om se obișnuiește cu toate”. Sau…???
Despre verile de acum… și cele de odinioară
Mi-aduc aminte de verile leneșe din anii de școală, în care aveam timp să mă plictisesc. Timp să mă satur, după ore și ore de stat singură, de liniștea (prea?) așezată a apartamentului cu două camere în care locuiam – o expansiune organică a încremenirii caniculare de afară. (Spun caniculară pentru că lumea se plângea … Continuă lectura Despre verile de acum… și cele de odinioară