ar fi zis că deja m-am obișnuit să umblu tot timpul acoperită față de toți și toate dar mai ales față de mine centimetru cu centimetru milimetru cu milimetru să nu scape nimic vederii sufocarea lentă o a doua natură mută fricoasă perfidă până când am strigat cotropitor dinăuntru am început să te smulg destrămându-te … Continuă lectura Masca
Autor: Adriana Drăgușin
Ce-aș vrea să (mă) fac
singurul răspuns serios pe care mi-l amintesc acum e să scriu sigur că asta se întâmpla când eram ceva mai mare probabil după olimpiada dintr-a șaptea când am descoperit că nu eram chiar atât de nepricepută la compuneri cum zicea cineva poți spune că da am avut noroc deși în noroc nu prea cred mai … Continuă lectura Ce-aș vrea să (mă) fac
Cine sunt
ce funny să mă întrebe cineva serios după atâta timp cine sunt - cine sunt - cine sunt cuvintele astea îmi bat întruna darabana în urechi încetișor sâcâitor ca o muzică de fundal pe care te trezești fredonând-o deși habar n-aveai că o asculți mă uit la mine și mă întreb și eu da chiar … Continuă lectura Cine sunt
Alint
până pe la mijlocul săptămânii trecute credeam că nu mai știu în caz că am știut-o vreodată să mă alint ce mare scofală ai zice uită-te doar la Mitzura în care îți place atâta să te privești în oglindă ei dar pentru un alint îți aduc aminte că totdeauna-i nevoie de doi am impresia că … Continuă lectura Alint