Interiorul somptuos al unei vile din nordul capitalei. Parterul înalt, ce te face aproape să uiți de ideea limitării spațiului pe verticală, podeaua placată cu marmură impecabil lustruită. Câteva (nu, nu prea multe) accesorii și piese de mobilier moderne, în linii simple și elegante, o combinație cromatică armonioasă, ce echilibrează perfect tonuri de crem, gri, negru, cu accente de albastru și auriu. Pe partea opusă intrării, suprafețele vitrate, străjuite de prezența discretă a unui pian, ocupă un întreg perete, dezgolind privirii un spațiu exterior ce îmbie la a respira prelung, în aer liber. În spatele barului de pe partea stângă, un ecran pe care rulează continuu filmulețe inspiraționale, cu imagini desprinse parcă din filmele americane, ale proiectelor din portofoliul companiei.

Nu, nu există nicio îndoială. Te afli într-un loc în care se vând, mai întâi și mai presus de toate, visuri. Iar după vocile scăzute, timid respectuoase, cei doi potențiali cumpărători angajați în discuție cu un agent de vânzări sunt pe deplin pătrunși de solemnitatea momentului.

La începutul pandemiei, prin primăvara lui 2020, șeful unei rețele de agenții ce operează sub o franciză imobiliară americană se arăta pe deplin încrezător în capacitatea pieței rezidențiale locale de a face față provocărilor, inclusiv de ordin economic, ridicate de situația fără precedent din domeniul sanitar. Motivația sa era una simplă: construcția (și, implicit, vânzarea) de locuințe îndeplinește o nevoie fundamentală a oamenilor. Perfect adevărat: nevoia de adăpost se situează pe prima treaptă a piramidei lui Maslow, alături de cea de hrană. Experiența pandemiei ne-a demonstrat, însă, că această piață are și un alt resort – care, în plan psihologic, e chiar mai puternic decât cel primar. Iar acesta este tocmai visul, aspirația.

Agenți, dezvoltatori și arhitecți deopotrivă vorbesc acum la unison despre schimbarea – în fapt, elevarea – preferințelor cumpărătorilor de locuințe în urma experienței lockdownului. Pentru că, dintr-o gară la ceas de seară, locuința s-a dovedit în stare să ne înghită, pentru o vreme, întregul univers, ca o gaură neagră. Iar după ce s-au trezit prizonieri între patru pereți, oamenii au resimțit nu doar nevoia de spațiu și confort interior (pentru a face închisoarea mai confortabilă, cum ar veni), ci au început să tânjească după deschiderea către exterior – către natură, pe de o parte, dar și către interacțiunea cu alte ființe umane, pe de altă parte.

Căci acasă înseamnă să te simți „liber și în același timp ocrotit, niciodată supravegheat, dar în permanență vegheat”, notează scriitoarea Ioana Pârvulescu, în prefața la Casele vieților noastre (București: Humanitas, 2015). O antologie de texte în care scriitori și oameni de cultură români își aștern pe hârtie gândurile despre locuințele care le-au marcat existența – și, de fapt, devenirea ca oameni. M-aș aventura să spun că definiția de mai sus o simțim acum, visceral, parcă mai plină de miez ca niciodată.

Ca niște buni oameni de afaceri, dezvoltatorii imobiliari au prins din zbor aspirațiile scoase la suprafață de pandemie și s-au grăbit să se muleze pe noile cerințe ale cumpărătorilor. Unii, mai norocoși, aveau deja în construcție (sau în plan) proiecte cu un obiectiv asumat de a aduce o îmbunătățire reală a calității vieții viitorilor locatari, în special prin atenția deosebită acordată spațiilor de relaxare și măsurilor de protecție a mediului.

Un arhitect proiectant vorbește astăzi despre ansamblul rezidențial la care lucrează, lansat în timpul pandemiei, în care toate suprafețele vitrate se întind din tavan până în podea – descătușând, așadar, privirea (ideal pe cea interioară, dimpreună cu cea exterioară). Un dezvoltator povestește, privind cu satisfacție spre șantierul din nordul Bucureștiului, că apartamentele din turnurile care se ridică, pas cu pas, nu vor avea, practic, unghiuri de 90 de grade, conceptul arhitectural privilegiind liniile curbe. Nu poți să nu te gândești, și aici, la o întoarcere către contururile sinuoase din natură, ce pare să aibă aversiune față de tăieturile precise, aspre, matematice. Alții vorbesc despre întoarcerea spre natură, despre importanța integrării acesteia în proiectele rezidențiale – în armonie cu tehnologia, oricât de paradoxal ar suna –, scopul fiind acela de a maximiza confortul vieții moderne.

De ce este, însă, atât de important spațiul în care locuim? De ce, atât de adesea, nu ne este suficient un simplu… „acoperiș deasupra capului”? Probabil pentru că știm, intuitiv, că „orice om normal, orice om care-și trăiește deplin umanitatea e marcat de locul în care «locuiește», de felul în care se mișcă în spațiu, de ambianța în care trăiește. Fie că este consolidat în structurile lui interioare de această ambianță, fie că este contrariat de ea”, după cum subliniază Andrei Pleșu, în lucrarea mai sus menționată. Și, da, ne dăm seama că locuințele noastre se leagă, automat, de cine ne-am dori să fim. Casa devine o carcasă, în sensul de structură conținătoare și protectoare, nu de înveliș rece și gol, a visurilor noastre. Un spațiu aspirațional – și, în cazurile cele mai fericite, cu adevărat inspirațional.

„Împăcați oamenii unei singure case, cum sunt oamenii unei singure iubiri! Ne căutăm, în viață, casa-pereche cu aceeași neliniște cu care ne căutăm dublul uman. De multe ori o găsim, dar nu ne-o putem permite sau o găsim doar ca s-o pierdem din nou”, spune Ioana Pârvulescu. Știm că, din păcate, nu toți oamenii au șansa să-și găsească marea iubire. Dar (îndrăznesc să spun că) toți o caută, într-un fel sau altul, tânjesc până la capăt după ea – și-și joacă, conștient sau nu, mai toate visurile (care contează) pe această carte.

P.S. Când a început să prindă formă, acest text trebuia să aibă o altă casă: una ai cărei pereți puteau fi mângâiați cu buricele degetelor și priviți în voie, fără imixtiunea vreunui filtru de lumină albastră. Nu și-a mai aflat locul acolo. Și l-a găsit, însă, în colțul acesta de internet – o casă, zic eu, chiar mai potrivită. Căci aici, la fel ca în vise și visuri, nimic nu poate fi pipăit decât cu simțurile sufletului.

Sursă foto: Million-wallpapers.com

© Copyright: Acest text reprezintă o creație de natură intelectuală și este protejat de legislația în vigoare privind drepturile de autor. Citarea parțială sau preluarea sa integrală este permisă numai cu precizarea numelui autorului – iar, în mediul online, cu indicarea sursei electronice.