Ce-aș vrea să (mă) fac

singurul răspuns 
serios
pe care mi-l amintesc 
acum
 
e să scriu

sigur că asta 
se întâmpla când eram 
ceva mai mare
probabil după 
olimpiada dintr-a șaptea 
când am descoperit că 
nu eram chiar atât de 
nepricepută la compuneri
cum zicea cineva 
poți spune că da
am avut noroc
deși în noroc nu prea cred
mai degrabă 
în binecuvântări
așa am ajuns să trăiesc 
din cuvinte răsfirate 
peste pagini și pagini 
de internet 
de care în sinea mea cred 
că aproape nimănui 
nu-i pasă  
știu că ar trebui să fiu 
mulțumită 
și sunt
dar doar în parte
nu e chiar 
visul pe care îl aveam
mai degrabă un pas
sau un șir lung 
de trepte într-acolo
secătuită am fost 
ani de-a rândul
ne-în stare 
să pun pe hârtie
cea mai mică frântură 
din cine sunt
cu adevărat
da recunosc
n-am reușit până acum
să mă scriu și pe mine

dar poate că 
am început

(2020)

Sursă foto: Pixabay.com

© Copyright: Acest text reprezintă o creație de natură intelectuală și este protejat de legislația în vigoare privind drepturile de autor. Citarea parțială sau preluarea sa integrală este permisă numai cu precizarea numelui autorului – iar, în mediul online, cu indicarea sursei electronice.

Lasă un comentariu